Loading Events

Miercuri, 22 noiembrie 2023, am găzduit vernisajul expoziției „Dobrogea otomană reflectată în documente” și prezentarea volumului „Dobrogea otomană în documente (1420-1878)” - semnat de Claudiu Victor Turcitu și Aurel Constantin Mototolea.

Evenimentul, organizat de Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța & Arhivele Naționale ale României reprezintă o continuare a simpozionului internațional „Moştenirea culturală turcă în Balcani: De la Imperiu la Republica Turcă”, desfășurat în luna octombrie.

Prin traseul itinerant pe care îl parcurge, expoziția continuă demersul cultural-ştiinţific de a aduce în atenția publicului împlinirea a 100 de ani de la proclamarea Republicii Turcia, respectiv stabilirea relaţiilor diplomatice moderne între noua entitate statală şi statul român.