Noaptea Muzeelor 2026

22.05.2026

2026-05-27T00:00:00+03:00
Încarc Evenimente

„Noaptea Muzeelor” la Biblioteca Centrală Universitară „Carol I”:

tururi ghidate și o incursiune în marile familii boierești ale României

Sâmbătă, 23 mai 2026, între orele 19:00 și 00:00, Biblioteca Centrală Universitară „Carol I” își deschide porțile pentru public, cu ocazia festivalului „Noaptea Muzeelor”. Intrarea este liberă, iar vizitatorii vor putea descoperi unul dintre cele mai spectaculoase spații culturale din București prin tururi ghidate în limba română și engleză.

Într-o singură seară, publicul va avea ocazia să traverseze secole întregi de istorie, să pășească în spații încărcate de memorie culturală și să descopere povești despre regalitate, biblioteci salvate din ruină, manuscrise rare și marile familii boierești care au influențat destinul poporului român.

Fondată la inițiativa Regelui Carol I, Biblioteca Centrală Universitară „Carol I” a fost gândită încă din 1891 ca „un așezământ spre binele tinerimii universitare”, un loc dedicat studiului și formării intelectuale. Astăzi, instituția reunește peste 2.400.000 de volume și continuă să fie una dintre cele mai importante biblioteci universitare din România.

Vizitatorii vor putea explora una dintre cele mai frumoase biblioteci universitare din Europa, proiectată de arhitectul francez Paul Gottereau – autorul unor clădiri simbol ale Bucureștiului, precum Palatul Regal și Palatul CEC.

O călătorie prin BCU „Carol I”

Aula a găzduit încă din 1914 conferințe, întâlniri academice și evenimente culturale la care au participat personalități precum Nicolae Iorga, Mircea Eliade, Tudor Vianu, Nae Ionescu sau Constantin Noica. Deși a fost singurul spațiu care a supraviețuit incendiului din 1989, Aula a trecut printr-un amplu proces de restaurare după modelul original.

Sala Profesorilor păstrează memoria dramaticului incendiu din decembrie 1989, când peste 500.000 de volume – cărți rare, manuscrise și documente – au fost distruse. Un loc accesibil doar doctoranzilor și oamenilor de știință, care impresionează prin arhitectura sa ornamentată, va fi deschis și vizitatorilor cu acest prilej.

Salonul Carol I este unul dintre cele mai elegante spații ale bibliotecii, unde poate fi admirată și pictura realizată de artistul Ion Drăghici, alături de detalii arhitecturale care păstrează farmecul începutului de secol XX.

Capsula Timpului păstrează obiecte originale care datează încă din 1895, anul inaugurării bibliotecii: mobilierul directorului Fundației, cataloage alfabetice, registre istorice, o mașină de scris și documente și multe alte surprize pentru public.

 

 

Expoziția „Mari Familii Boierești Românești” reunește reprezentări heraldice inedite inspirate din manuscrisul genealogului Ioan I. Cârlova și desene realizate de artistul Aurel Jiquidi. Aceasta aduce în prim-plan legături genealogice surprinzătoare, alianțe între mari familii și personalități care au influențat evoluția societății românești timp de secole. Publicul va putea descoperi istoria unor familii precum Cantemir, Brâncoveanu, Brătianu, Bibescu, Caragea, Callimachi, Cuza, Carp, Bălăceanu și multe altele.

Genealogul Ioan I. Cârlova (1879–1956) a dedicat o mare parte din activitatea sa cercetării familiilor istorice din Valahia, Oltenia, Moldova, Bucovina și Basarabia. Prieten apropiat al lui Aurel Jiquidi (1896–1962), acesta a colaborat cu artistul pentru realizarea unor reprezentări heraldice de mare valoare documentară și artistică. Lucrările expuse în cadrul acestei expoziții au fost donate Bibliotecii Centrale Universitare „Carol I”, de către ing. Christian-Valentin Duiculescu.

„Noaptea Muzeelor este, pentru Biblioteca Centrală Universitară «Carol I», o invitație la redescoperirea memoriei culturale a României. Vizitatorii vor putea admira frumusețea arhitecturală a unui loc reprezentativ pentru București și vor asculta povești despre oameni importanți pentru societatea românească din toate timpurile.

Expoziția dedicată marilor familii boierești aduce în fața publicului documente și reprezentări heraldice de o valoare excepțională – lucrări pe care ar fi încântate să le promoveze atât case de licitație prestigioase, cât și muzee europene. Dincolo de componenta istorică și artistică, această expoziție are și o dimensiune personală: mulți dintre vizitatori ar putea descoperi, printre numele și ramurile genealogice expuse, legături nebănuite cu propriile familii. Este, poate, cel mai frumos mod de a transforma istoria într-o experiență vie”, a declarat conf. univ. dr. Mireille Rădoi, director general al Bibliotecii Centrale Universitare „Carol I”.

Istorie, patrimoniu și săli arhipline

Peste 1500 de vizitatori la BCU în Noaptea Muzeelor

Peste 1500 de vizitatori au trecut pragul Bibliotecii Centrale Universitare „Carol I” sâmbătă, 23 mai 2026, cu prilejul festivalului „Noaptea Muzeelor”, transformând una dintre cele mai spectaculoase clădiri culturale ale Bucureștiului într-un spațiu al dialogului dintre istorie, patrimoniu și publicul contemporan.

Interesul publicului a fost constant pe tot parcursul serii, coada formându-se încă de la intrarea din spatele statuii ecvestre și continuând până aproape de strada Boteanu. Evenimentul a avut și o importantă dimensiune internațională: o treime din tururile asigurate au fost susținute în limba engleză pentru turiști veniți din Regatul Unit, Germania, Belgia, Italia, Grecia, Ucraina, Rusia, Franța, precum și din mai multe țări francofone de pe continentul african.

Vizitatorii au putut admira Aula Bibliotecii, Sala Profesorilor, Salonul „Carol I” și Capsula Timpului, spații care spun povestea uneia dintre cele mai importante biblioteci universitare din România și a transformărilor prin care aceasta a trecut de-a lungul istoriei.

Un interes aparte a fost acordat expoziției „Mari Familii Boierești Românești”, care a reunit reprezentări heraldice inspirate din manuscrisele genealogului Ioan I. Cârlova și lucrări realizate de artistul Aurel Jiquidi. Pasionații de istorie și heraldică au analizat similitudinile dintre blazoanele expuse și influențele imperiale ale epocii – de la cele otomane și austro-ungare până la influențe prusace sau poloneze. Vizitatorii străini au identificat, la rândul lor, simboluri heraldice similare celor întâlnite în tradițiile nobiliare ale propriilor țări.

Atmosfera serii a fost completată de reacțiile publicului încântat, consemnate în zecile de pagini de impresii lăsate la finalul tururilor. Au fost apreciate atât patrimoniul arhitectural și istoric al Bibliotecii, cât și profesionalismul și entuziasmul ghizilor BCU.

„Really impressive! Full of culture and history, a very nice guide and a mesmerizing architecture!!!”, a scris un cuplu britanic stabilit în București.

„Nu mă așteptam să văd o astfel de clădire. Un tur foarte surprinzător. Am învățat foarte multe despre istoria acestui loc, dar și despre procesele de restaurare prin care a trecut. A meritat să aștept o oră la coadă”, a notat un alt vizitator.

Tinerii participanți au oferit unele dintre cele mai emoționante reacții ale serii. Elevi și copii de grădiniță au desenat inimioare și pisicuțe pentru personalul Bibliotecii, iar mulți dintre ei și-au exprimat dorința de a reveni ca viitori cititori ai BCU. „Mi-a plăcut foarte mult biblioteca!!! Ca-n povești!”, a scris Izabela, elevă în ciclul primar, în timp ce Eva-Ilinca a mărturisit: „Vreau să știu mai multe despre Istoria României”.

„Noaptea Muzeelor reprezintă, pentru Biblioteca Centrală Universitară «Carol I», una dintre cele mai importante ocazii de a deschide patrimoniul cultural către publicul larg și de a stârni curiozitatea unor viitori cititori ai bibliotecii. De fiecare dată, acest eveniment ne ajută să luăm pulsul comunității, să înțelegem mai bine interesele și așteptările publicului și să găsim noi modalități prin care să ne îmbunătățim serviciile pentru un număr cât mai mare de utilizatori.

Ediția din acest an, dedicată marilor familii boierești românești, a adus în atenția publicului oameni și destine care au dat acestui popor conducători, cărturari, clerici și numeroase alte personalități importante. Ne-am dorit ca vizitatorii să descopere nu doar frumusețea unor documente și simboluri heraldice, ci și acele momente de «déjà-vu» intelectual care apar atunci când realizezi conexiuni neașteptate între trecut și prezent. Este o reconfirmare a faptului că poporul român a știut să își croiască destinul chiar și în cele mai dificile contexte istorice, iar această poveste continuă să impresioneze atât publicul român, cât și pe cei care descoperă pentru prima dată cultura noastră”, a declarat conf. univ. dr. Mireille Rădoi, directorul general al Bibliotecii Centrale Universitare „Carol I”.