Miercuri, 26 aprilie 2023, la Palatul Parlamentului s-a lansat prima platformă instituțională europeană de tranzacționare a activelor digitale, sub coordonarea Institutului Național de Cercetare - Dezvoltare în Informatică - ICI Bucureşti, eveniment în cadrul căruia Biblioteca Centrală Universitară Carol I a emis o colecție de 20 de NFT-uri.

Our A.I. Story - Central University Library Reimagined este o colecţie unică de opere de artă generate de inteligența artificială. Fiecare surprinde un aspect diferit al bibliotecii, evidenţiindu-i istoria bogată, importanţa culturală şi rolul său de portal al cunoaşterii. Colecția reprezintă un liant între trecutul, prezentul și viitorul bibliotecii, reconfirmând anduranţa şi capacitatea instituției de adaptare, eforturile bibliotecarilor de a păstra şi împărtăşi cunoaşterea, precum și angajamentul strategic faţă de inovaţia digitală.

„Suntem onorați să facem parte din această elită instituțională care a pășit în viitor. Este un moment istoric, asemănător celui din luna mai 1891, când regele Carol I semna actul de înființare al Fundațiunii Universitare - un așezământ dedicat tinerimii din întreaga țară. Viziunea sa a confirmat că nu este nevoie doar de șosele și infrastructură, ci, în egală măsură, de cultivarea spiritului noilor generații. Când am devenit directorul acestei instituții, susțineam că Biblioteca Centrală Universitară reprezintă o infrastructură critică a României pe dimensiunea simbolică și identitară. Suntem alături de partenerii noștri strategici, instituții care nu se regăsesc în definiția clasică a infrastructurilor critice, dar care promovează ceea ce este mai important pentru o națiune: memoria, simbolurile și valorile sale. Avem nevoie de cultură și de repere axiologice ca să fim cu adevărat rezilienți. Una dintre prioritățile BCU Carol I este transformarea digitală și crearea de comunități dedicate încurajării lecturii și cultivării cunoașterii” a declarat Mireille Rădoi, directorul general al Bibliotecii Centrale Universitare Carol I.

ICI D|SERVICES funcţionează ca o platformă de tranzacţionare de NFT-uri existente, servind scopurilor publice şi instituţionale, prin operarea în cadre de conformitate, transparenţă şi securitate superioară. În viitor, ICI D|SERVICES va putea servi societatea prin tranzacţionarea şi gestionarea de active digitale, precum şi elemente colectibile deţinute, generate şi tranzacţionate de ecosisteme instituţionale avansate, în domenii precum: educaţie, proprietate intelectuală, artă, strângere de fonduri şi multe alte active adecvate pentru digitalizare. Reţeaua descentralizată a platformei oferă o protecţie superioară împotriva ameninţărilor cibernetice, asigurând atât o experienţă de tranzacţionare a activelor digitale sigură şi eficientă, precum şi oportunitatea interacţiunii dintre cetăţeni, mediul de afaceri şi entităţi instituţionale în noile ecosisteme digitale descentralizate.

Aveți nevoie de mai multe informații?