BEGIN:VCALENDAR
VERSION:2.0
PRODID:-//Biblioteca Centrală Universitară - ECPv6.15.17//NONSGML v1.0//EN
CALSCALE:GREGORIAN
METHOD:PUBLISH
X-ORIGINAL-URL:https://www.bcub.ro
X-WR-CALDESC:Evenimente pentru Biblioteca Centrală Universitară
REFRESH-INTERVAL;VALUE=DURATION:PT1H
X-Robots-Tag:noindex
X-PUBLISHED-TTL:PT1H
BEGIN:VTIMEZONE
TZID:Europe/Bucharest
BEGIN:DAYLIGHT
TZOFFSETFROM:+0200
TZOFFSETTO:+0300
TZNAME:EEST
DTSTART:20250330T010000
END:DAYLIGHT
BEGIN:STANDARD
TZOFFSETFROM:+0300
TZOFFSETTO:+0200
TZNAME:EET
DTSTART:20251026T010000
END:STANDARD
BEGIN:DAYLIGHT
TZOFFSETFROM:+0200
TZOFFSETTO:+0300
TZNAME:EEST
DTSTART:20260329T010000
END:DAYLIGHT
BEGIN:STANDARD
TZOFFSETFROM:+0300
TZOFFSETTO:+0200
TZNAME:EET
DTSTART:20261025T010000
END:STANDARD
BEGIN:DAYLIGHT
TZOFFSETFROM:+0200
TZOFFSETTO:+0300
TZNAME:EEST
DTSTART:20270328T010000
END:DAYLIGHT
BEGIN:STANDARD
TZOFFSETFROM:+0300
TZOFFSETTO:+0200
TZNAME:EET
DTSTART:20271031T010000
END:STANDARD
END:VTIMEZONE
BEGIN:VEVENT
DTSTART;TZID=Europe/Bucharest:20260523T190000
DTEND;TZID=Europe/Bucharest:20260523T235900
DTSTAMP:20260617T183340
CREATED:20260522T132848Z
LAST-MODIFIED:20260526T123110Z
UID:13454-1779562800-1779580740@www.bcub.ro
SUMMARY:Noaptea Muzeelor 2026
DESCRIPTION:Comunicat de Presă (Pre-Event)\n„Noaptea Muzeelor” la Biblioteca Centrală Universitară „Carol I”: \ntururi ghidate și o incursiune în marile familii boierești ale României\nSâmbătă\, 23 mai 2026\, între orele 19:00 și 00:00\, Biblioteca Centrală Universitară „Carol I” își deschide porțile pentru public\, cu ocazia festivalului „Noaptea Muzeelor”. Intrarea este liberă\, iar vizitatorii vor putea descoperi unul dintre cele mai spectaculoase spații culturale din București prin tururi ghidate în limba română și engleză. \nÎntr-o singură seară\, publicul va avea ocazia să traverseze secole întregi de istorie\, să pășească în spații încărcate de memorie culturală și să descopere povești despre regalitate\, biblioteci salvate din ruină\, manuscrise rare și marile familii boierești care au influențat destinul poporului român. \nFondată la inițiativa Regelui Carol I\, Biblioteca Centrală Universitară „Carol I” a fost gândită încă din 1891 ca „un așezământ spre binele tinerimii universitare”\, un loc dedicat studiului și formării intelectuale. Astăzi\, instituția reunește peste 2.400.000 de volume și continuă să fie una dintre cele mai importante biblioteci universitare din România. \nVizitatorii vor putea explora una dintre cele mai frumoase biblioteci universitare din Europa\, proiectată de arhitectul francez Paul Gottereau – autorul unor clădiri simbol ale Bucureștiului\, precum Palatul Regal și Palatul CEC. \nO călătorie prin BCU „Carol I” \nAula a găzduit încă din 1914 conferințe\, întâlniri academice și evenimente culturale la care au participat personalități precum Nicolae Iorga\, Mircea Eliade\, Tudor Vianu\, Nae Ionescu sau Constantin Noica. Deși a fost singurul spațiu care a supraviețuit incendiului din 1989\, Aula a trecut printr-un amplu proces de restaurare după modelul original. \nSala Profesorilor păstrează memoria dramaticului incendiu din decembrie 1989\, când peste 500.000 de volume – cărți rare\, manuscrise și documente – au fost distruse. Un loc accesibil doar doctoranzilor și oamenilor de știință\, care impresionează prin arhitectura sa ornamentată\, va fi deschis și vizitatorilor cu acest prilej. \nSalonul Carol I este unul dintre cele mai elegante spații ale bibliotecii\, unde poate fi admirată și pictura realizată de artistul Ion Drăghici\, alături de detalii arhitecturale care păstrează farmecul începutului de secol XX. \nCapsula Timpului păstrează obiecte originale care datează încă din 1895\, anul inaugurării bibliotecii: mobilierul directorului Fundației\, cataloage alfabetice\, registre istorice\, o mașină de scris și documente și multe alte surprize pentru public. \n  \n  \nExpoziția „Mari Familii Boierești Românești” reunește reprezentări heraldice inedite inspirate din manuscrisul genealogului Ioan I. Cârlova și desene realizate de artistul Aurel Jiquidi. Aceasta aduce în prim-plan legături genealogice surprinzătoare\, alianțe între mari familii și personalități care au influențat evoluția societății românești timp de secole. Publicul va putea descoperi istoria unor familii precum Cantemir\, Brâncoveanu\, Brătianu\, Bibescu\, Caragea\, Callimachi\, Cuza\, Carp\, Bălăceanu și multe altele. \nGenealogul Ioan I. Cârlova (1879–1956) a dedicat o mare parte din activitatea sa cercetării familiilor istorice din Valahia\, Oltenia\, Moldova\, Bucovina și Basarabia. Prieten apropiat al lui Aurel Jiquidi (1896–1962)\, acesta a colaborat cu artistul pentru realizarea unor reprezentări heraldice de mare valoare documentară și artistică. Lucrările expuse în cadrul acestei expoziții au fost donate Bibliotecii Centrale Universitare „Carol I”\, de către ing. Christian-Valentin Duiculescu. \n„Noaptea Muzeelor este\, pentru Biblioteca Centrală Universitară «Carol I»\, o invitație la redescoperirea memoriei culturale a României. Vizitatorii vor putea admira frumusețea arhitecturală a unui loc reprezentativ pentru București și vor asculta povești despre oameni importanți pentru societatea românească din toate timpurile. \nExpoziția dedicată marilor familii boierești aduce în fața publicului documente și reprezentări heraldice de o valoare excepțională – lucrări pe care ar fi încântate să le promoveze atât case de licitație prestigioase\, cât și muzee europene. Dincolo de componenta istorică și artistică\, această expoziție are și o dimensiune personală: mulți dintre vizitatori ar putea descoperi\, printre numele și ramurile genealogice expuse\, legături nebănuite cu propriile familii. Este\, poate\, cel mai frumos mod de a transforma istoria într-o experiență vie”\, a declarat conf. univ. dr. Mireille Rădoi\, director general al Bibliotecii Centrale Universitare „Carol I”. \nComunicat de Presă (Post-Event)\nIstorie\, patrimoniu și săli arhipline\nPeste 1500 de vizitatori la BCU în Noaptea Muzeelor\nPeste 1500 de vizitatori au trecut pragul Bibliotecii Centrale Universitare „Carol I” sâmbătă\, 23 mai 2026\, cu prilejul festivalului „Noaptea Muzeelor”\, transformând una dintre cele mai spectaculoase clădiri culturale ale Bucureștiului într-un spațiu al dialogului dintre istorie\, patrimoniu și publicul contemporan. \nInteresul publicului a fost constant pe tot parcursul serii\, coada formându-se încă de la intrarea din spatele statuii ecvestre și continuând până aproape de strada Boteanu. Evenimentul a avut și o importantă dimensiune internațională: o treime din tururile asigurate au fost susținute în limba engleză pentru turiști veniți din Regatul Unit\, Germania\, Belgia\, Italia\, Grecia\, Ucraina\, Rusia\, Franța\, precum și din mai multe țări francofone de pe continentul african. \nVizitatorii au putut admira Aula Bibliotecii\, Sala Profesorilor\, Salonul „Carol I” și Capsula Timpului\, spații care spun povestea uneia dintre cele mai importante biblioteci universitare din România și a transformărilor prin care aceasta a trecut de-a lungul istoriei. \nUn interes aparte a fost acordat expoziției „Mari Familii Boierești Românești”\, care a reunit reprezentări heraldice inspirate din manuscrisele genealogului Ioan I. Cârlova și lucrări realizate de artistul Aurel Jiquidi. Pasionații de istorie și heraldică au analizat similitudinile dintre blazoanele expuse și influențele imperiale ale epocii – de la cele otomane și austro-ungare până la influențe prusace sau poloneze. Vizitatorii străini au identificat\, la rândul lor\, simboluri heraldice similare celor întâlnite în tradițiile nobiliare ale propriilor țări. \nAtmosfera serii a fost completată de reacțiile publicului încântat\, consemnate în zecile de pagini de impresii lăsate la finalul tururilor. Au fost apreciate atât patrimoniul arhitectural și istoric al Bibliotecii\, cât și profesionalismul și entuziasmul ghizilor BCU. \n„Really impressive! Full of culture and history\, a very nice guide and a mesmerizing architecture!!!”\, a scris un cuplu britanic stabilit în București. \n„Nu mă așteptam să văd o astfel de clădire. Un tur foarte surprinzător. Am învățat foarte multe despre istoria acestui loc\, dar și despre procesele de restaurare prin care a trecut. A meritat să aștept o oră la coadă”\, a notat un alt vizitator. \nTinerii participanți au oferit unele dintre cele mai emoționante reacții ale serii. Elevi și copii de grădiniță au desenat inimioare și pisicuțe pentru personalul Bibliotecii\, iar mulți dintre ei și-au exprimat dorința de a reveni ca viitori cititori ai BCU. „Mi-a plăcut foarte mult biblioteca!!! Ca-n povești!”\, a scris Izabela\, elevă în ciclul primar\, în timp ce Eva-Ilinca a mărturisit: „Vreau să știu mai multe despre Istoria României”. \n„Noaptea Muzeelor reprezintă\, pentru Biblioteca Centrală Universitară «Carol I»\, una dintre cele mai importante ocazii de a deschide patrimoniul cultural către publicul larg și de a stârni curiozitatea unor viitori cititori ai bibliotecii. De fiecare dată\, acest eveniment ne ajută să luăm pulsul comunității\, să înțelegem mai bine interesele și așteptările publicului și să găsim noi modalități prin care să ne îmbunătățim serviciile pentru un număr cât mai mare de utilizatori. \nEdiția din acest an\, dedicată marilor familii boierești românești\, a adus în atenția publicului oameni și destine care au dat acestui popor conducători\, cărturari\, clerici și numeroase alte personalități importante. Ne-am dorit ca vizitatorii să descopere nu doar frumusețea unor documente și simboluri heraldice\, ci și acele momente de «déjà-vu» intelectual care apar atunci când realizezi conexiuni neașteptate între trecut și prezent. Este o reconfirmare a faptului că poporul român a știut să își croiască destinul chiar și în cele mai dificile contexte istorice\, iar această poveste continuă să impresioneze atât publicul român\, cât și pe cei care descoperă pentru prima dată cultura noastră”\, a declarat conf. univ. dr. Mireille Rădoi\, directorul general al Bibliotecii Centrale Universitare „Carol I”.
URL:https://www.bcub.ro/eveniment/noaptea-muzeelor-2026/
LOCATION:Aula Bibliotecii Centrale Universitare „Carol I”\, Calea Victoriei 88\, Bucuresti
END:VEVENT
BEGIN:VEVENT
DTSTART;TZID=Europe/Bucharest:20260528T100000
DTEND;TZID=Europe/Bucharest:20260528T123000
DTSTAMP:20260617T183340
CREATED:20260528T114844Z
LAST-MODIFIED:20260528T202824Z
UID:13535-1779962400-1779971400@www.bcub.ro
SUMMARY:Conferința Națională De Sănătate Publică #UndeDoare
DESCRIPTION:Comunicat de Presă\n   \nBiblioteca Centrală Universitară „Carol I” a găzduit \nConferința Națională de Sănătate Publică #UndeDoare\n   \nBucurești\, 28 mai 2026 – Biblioteca Centrală Universitară „Carol I” a găzduit astăzi Conferința Națională de Sănătate Publică #UndeDoare – „De la povara bolii la valoarea reală a colaborării. Cum reconstruim un sistem de sănătate centrat pe pacient\, date și parteneriat real?”\, un eveniment dedicat dialogului interdisciplinar privind viitorul sistemului de sănătate din România. \nOrganizată de BUCHAREST CENTER FOR ECONOMY & SOCIETY (CES Bucharest)\, Conferința a reunit reprezentanți ai instituțiilor publice\, ai mediului academic și medical\, ai organizațiilor de pacienți\, experți în politici publice\, finanțare\, infrastructură și comunicare\, într-un demers comun de identificare a unor soluții sustenabile pentru consolidarea sănătății publice. \nConferința a avut drept punct de plecare concluziile celui mai recent studiu CES Bucharest privind comportamentele românilor în raport cu durerea și accesul la servicii medicale\, care evidențiază o realitate îngrijorătoare: 7 din 10 români evită să meargă la medic chiar și atunci când durerile persistă\, peste 60% declară că nu înțeleg complet diagnosticul primit\, iar 76% spun că întrerup tratamentele prescrise înainte de termen. Totodată\, 39% dintre respondenți afirmă că aleg să ia medicamente fără recomandarea unui specialist\, în timp ce doar 12% spun că primul gest este programarea unui consult medical. Dezbaterile au vizat teme precum prevenția\, educația medicală\, accesul la diagnostic și tratamente\, sustenabilitatea sistemului de sănătate și necesitatea unor parteneriate reale între sectorul public și cel privat. \nLa eveniment au participat reprezentanți ai Casei Naționale de Asigurări de Sănătate\, Ministerului Finanțelor\, Institutului Național de Sănătate Publică\, UMF „Carol Davila” București\, organizațiilor de pacienți\, asociațiilor profesionale medicale și ai mediului privat din domeniul sănătății. \n„Acest maraton al cunoașterii din domeniul sănătății a reunit la aceeași masă nu doar reprezentanți ai comunității medicale\, ci și finanțiști\, juriști\, arhitecți\, reprezentanți ai instituțiilor relevante din sistemul medical și asociații de pacienți. Acest lucru confirmă că este nevoie de o abordare multidisciplinară și de parteneriat. Prin această Conferință se pun practic bazele unui program național de sănătate care să transforme barierele actuale din sistem în soluții de colaborare\, și să găsească punțile de cooperare dintre public și privat\, astfel încât pacientul să rămână în centru”\, a declarat Conf. univ. dr. Mireille Rădoi\, Director General al Bibliotecii Centrale Universitare „Carol I”. \nConferința Națională de Sănătate Publică „#UndeDoare”\, organizată de CES Bucharest în parteneriat cu Biblioteca Centrală Universitară „Carol I”\, a reunit autorități\, medici și reprezentanți ai pacienților pentru a identifica soluții concrete pentru îmbunătățirea sistemului medical din România. \nEvenimentul a adus în prim-plan dezvoltarea unor politici publice moderne\, parteneriatele dintre sectorul public și cel privat\, precum și soluții de prevenție și eficientizare a resurselor din sistemul de sănătate. \nAgenda Conferința Națională de Sanătate Publică
URL:https://www.bcub.ro/eveniment/conferinta-nationala-de-sanatate-publica-undedoare/
LOCATION:Salon Carol I\, Dem I Dobrescu\, nr. 1\, Bucuresti\, Romania
END:VEVENT
END:VCALENDAR