A 11-a Conferinţă a Societăţii Internaţionale pentru Istorie Intelectuală

Passionate Minds

Knowlege and the Emotions in Intellectual History

26-28 mai 2011

Biblioteca Centrală Universitară „Carol I”, Bucureşti
 

Conferinţa Societăţii Internaţionale pentru Istorie Intelectuală (ISIH) a adus la Bucureşti 80 de cercetători din toată lumea. Filosofi, istorici ai ideilor, istorici ai ştiinţei şi ai artei au prezentat timp de 3 zile, în 3 secţiuni paralele, lucrări care investighează relaţia dintre cunoaştere, raţiune şi emoţii în istoria intelectuală.

Conferinţa a fost organizată cu sprijinul Universităţii din Bucureşti, al Bibliotecii Centrale Universitare şi al Institutului Cultural Român.

 

Comunicat de presă

 
                                                     Lansare carte
 
 
 Prof. univ. dr. Ioan Pânzaru - Rectorul Universităţii din Bucureşti la lansarea de carte ISIH
 
 
 
                                                                                             Afişul evenimentului