„George Brăiloiu a priceput!”

Emil Cioran ar fi spus: „George Brăiloiu a priceput!
 
Nu se întâmplă prea des ca o înfrângere să se transforme instantaneu într-o victorie. Emil Cioran, la un secol după naşterea sa, face posibilă această magie în favoarea noastră.
 

Biblioteca Centrală Universitară „Carol I” şi TVR au pierdut licitaţia pentru valoroasele manuscrise şi documente ale lui Emil Cioran, documente pe care doreau să le ofere românilor, dar scopul lor a fost finalmente atins.

Inspiraţia şi generozitatea unui român formidabil, în persoana domnului George Brăiloiu, câştigătorul final al licitaţiei, au restabilit ordinea lucrurilor.

 

Lui Emil Cioran îi plăcea să împartă lumea în tipi care au priceput şi alţii care nu au reuşit această performanţă în viaţă. Biblioteca Centrală Universitară „CAROL I” a fost singura instituţie de profil din ţară care, participând la această licitaţie, a demonstrat dorinţa de a-l aduce pe Emil Cioran acasă şi a identificat, în mai puţin de 24 de ore, resursele şi metoda prin care să poată cumpăra parte din manuscrise.
 
Deşi departe de ţară, Emil Cioran era atent la ce se întâmplă în Bucureşti.
 
„Bucureştii înseamna pentru mine Fundaţia Carol. Mergeam în fiecare zi la bibliotecă. Am aflat cu groază că a ars. Cantitatea de cărţi pe care am putut s-o înghit! În trei ani de zile am citit atâtea cărţi – şi ce cantităţi de adnotări am putut face pe marginea lor. […] Ani de zile viaţa mea s-a redus la asta. Devenisem orgolios. Citeam cărţi rare, greu de găsit în altă parte. Când am intrat în viaţa literară mi-am dat seama că citisem mai mult decât ceilalţi. Pe mine asta m-a făcut. Sunt creatura Bibliotecii Fundaţiei Carol.”
(Emil Cioran, Paris, 22 oct. 1991 - revista „Literatorul” anul 1, nr. 8 / 1991)
 

Chiar dacă opţiunea Domnului George Brăiloiu de a dona manuscrisele nu ne-a inclus, noi îl felicităm pentru gestul de înaltă generozitate, atât de rar întâlnit astăzi. Suntem bucuroşi că aceste documente au fost redate patrimoniului cultural naţional, valoroase pentru noi şi din perspectiva emoţională.