„Books donation - People connection"

Biblioteca Centrală Universitară „Carol I”, gazda evenimentului
“Books donation  - People connection” Ambasada Regatului Thailanda
 

Bucureşti, 16 martie 2011.

Mireille Rădoi, director general al Bibliotecii Centrale Universitare „Carol I” a primit vizita a numeroşi ambasadori, oameni de cultură, personalităţi din mediul academic.
 
Biblioteca Centrală Universitară „Carol I”, gazda a diverse evenimente ce au atras atenţia publicului de specialitate şi nu numai, a primit astăzi, prin bunăvoinţa şi amabilitatea E.S. Doamna Chantipha Phutrakul, ambasador al Regatului Thailanda în România, o donaţie de carte thailandeză sub egida "Books donation - People connection".
 

La eveniment au fost prezenţi ambasadori, oameni de cultură, personalităţi din mediul academic.

Doamna Director General Mireille Rădoi a mulţumit E.S. Doamna Chantipha Phutrakul pentru această donaţie şi pentru prietenia ce leagă de mult timp cele două ţări.
 
Ceremonia a fost urmată de un scurt istoric al bibliotecii, pe care doamna director general l-a prezentat oaspeţilor.
 
 

  Mireille Rădoi, director general al Bibliotecii Centrale Universitare „Carol I” din Bucureşti şi E.S. Doamna Chantipha Phutrakul, Ambasador al Regatului Thailanda

  Simbioza dintre cultură, artă şi frumos

 

 Mireille Rădoi, director general al Bibliotecii Centrale Universitare „Carol I” din Bucureşti şi E.S. Maria Eliana Cuevas, Ambasador Chile

 

 Prof. univ.dr. Adina Berciu şi Voichiţa Dragomir, director general adjunct al Bibliotecii Centrale Universitare „Carol I” din Bucureşti

 E.S. Datin Paduka Halimah Abdullah, Ambasador Malaezia, E.S. Doamna Chantipha Phutrakul, Ambasador al Regatului Thailanda, E.S. Maria Eliana Cuevas, Ambasador Chile şi foşti Ambasadori la Bangkok

   Mireille Rădoi, director general al Bibliotecii Centrale Universitare „Carol I” din Bucureşti şi Asad Ardalan, Prim Secretar Republica Islamică Iran

   E.S. Doamna Chantipha Phutrakul, Ambasador al Regatului Thailanda

 E.S. M.W.J.A (Tanya) van Gool, Ambasador al Regatului Ţărilor de Jos (Olanda)

  Mireille Rădoi a înmânat placheta E.S. Doamna Chantipha Phutrakul ca semn de mulţumire pentru donaţia de carte

 Vizita Excelenţelor Sale în Aula BCU „Carol I”

  Clădirea Boema a fost un alt punct de atracţie în turul bibliotecii prezentat de Mireille Rădoi, director general

 Arezoo Hersel, Secretar II pe probleme de politică, cultură şi presă al Ambasadei Israel la Bucureşti

 

 Oaspeţii în vizită la Sala Profesorilor

 Mireille Rădoi, director general şi E.S. Doamna Chantipha Phutrakul

 Fondul de carte donat de Ambasada Regatului Thailanda către BCU „Carol I”

 Specialităţi thailandeze

 Îmbinarea simbolurilor thailandeze cu arhitectura românească

 Elefantul - simbol al Thailandei şi al faunei naţionale a acesteia