Istoric

 

Fotografii

 

Biblioteca de Geografie şi Geologie reprezintă rezultatul unor acumulări şi transformări succesive care au avut loc în decursul anilor, odată cu dezvoltarea învăţământului românesc în domeniul celor două ştiinţe: geografia şi geologia.

Începuturile bibliotecii datează din 1864, anul înfiinţării Universităţii din Bucureşti: în cadrul Facultăţii de Ştiinte funcţiona Catedra de Mineralogie - Geologie - Palentologie, condusă de către profesorul Grigore Ştefănescu.

Meritul principal al devenirii bibliotecii de astăzi îi revine lui Grigore Ştefănescu, personalitate marcantă a învăţământului universitar în domeniul geografiei şi geologiei şi autorul primei hărţi geologice a României la scara 1:200.000, apărută în anul 1898; acesta a organizat la acea vreme, prin forţe proprii, o bibliotecă de specialitate pe lângă Catedra de Mineralogie şi Geologie.

Prima Catedră de Geografie, înfiinţată în anul 1899, la insistenţele lui Titu Maiorescu la Ministerul Instrucţiunii Publice, a fost încredinţată, în anul 1900, profesorului Simion Mehedinţi. Marele geograf, autor al unor lucrări fundamentale ale geografiei româneşti cum ar fi “Terra - introducere în geografie ca ştiinţă” (1931) sau “Geografie şi geografi la începutul secolului al XX-lea: însemnări cu privire la desvoltarea ştiinţelor şi a învăţământului în România” (1938), preciza că Seminarul întemeiat la Bucureşti a impus ca normă generală existenţa unei biblioteci argumentând că “Nu se poate meserie fără unelte”. A fost organizată o bibliotecă proprie, o colecţie de hărţi, o colecţie etnografică şi o sală cu instrumente de cercetare care după spusele lui Simion Mehedinţi au reprezentat “un mic institut geografic”.

În anul 1910 a apărut prima publicaţie periodică ştiinţifică universitară cu specific geografic - este vorba de Anuarul de geografie si antropogeografie, lucrare aflată şi astăzi în rafturile bibliotecii. Aceasta alături de Buletinul Societăţii Române Regale de Geografie (biblioteca deţine colecţia din anul 1876) vor contribui la îmbogăţirea zestrei de informaţie din acest domeniu.

Reforma Învăţământului din anul 1948 aduce schimbări importante: înfiinţarea Facultăţii de Geologie - Geografie (1949 - 1950) cu două secţii: cea de Geologie şi cea de Geografie, precum şi înfiinţarea Bibliotecii Centrale Universitare din Bucureşti şi a filialei sale - Biblioteca de Geologie şi Geografie.

În anul 1979 prin unificarea definitivă a multiplelor biblioteci de catedră: cea de Palentologie cu cea de Mineralogie şi cu cea de Geologie - Geografie împreună cu Secţia de Inginerie Geologică au constituit Biblioteca de Geografie şi Geologie actuală. Înscrisă într-un program amplu de modernizare generală şi informatizare desfăşurat în complexul B.C.U., în perioada 1999 - 2000, Secţia Geografie a fost complet modernizată prin implementarea sistemului integrat de bibliotecă VUBIS, organizarea a două săli de lectură cu acces direct la documente şi a unui centru de împrumut informatizat.

Introducerea noilor tehnologii informaţionale în prelucrarea, stocarea şi difuzarea informaţiei a condus la apariţia de noi servicii oferite utilizatorilor:

- Acces prin Internet la catalogul online al bibliotecii, la baze de date ştiinţifice full-text-bibliografice şi la cărţi electronice de specialitate;

- Împrumut de publicaţii la domiciliu cu posibilitatea efectuării de rezervări;

- Asistenţă de specialitate în regăsirea informaţiei;

- Procesarea de bibliografii la cerere în format electronic sau pe suport hârtie;

- Scanare de imagini;

- Deziderate exprimate on-line;

- Transmiterea către cadrele didactice, cercetătorii şi doctoranzii de specialitate prin e-mail a publicaţiilor nou intrate în colecţii.