UCA MARIA MARINESCU Profesor, explorator şi sportiv de performanţă |
Pentru Uca Marinescu viaţa înseamnă bucuria permanentă de a explora şi de a descoperi, a explora înseamnă pentru ea a se descoperi pe sine, pretutindeni pe unde a călătorit în lume, cea mai importantă revelaţie a constituit-o universul uman. Alături de căutarea meticuloasă a matrixului spiritual de pe cele cinci continente, a simbolurilor şi arhetipurilor culturale ale civilizaţiilor, din Antarctica până în Papua Noua Guinee, de la Polul Sud până în Africa şi Nepal, din India şi Tibet până în Europa, din America de Nord până în America de Sud şi din Alaska până în Mongolia şi Siberia cu Polul Nord. Uca a trăit experienţa celui mai frumos dar al acestei planete - natura. Dar lecţia cea mai importantă pe care a învăţat-o de-a lungul călătoriilor sale - care se transformă de fapt în mesajul pe care Maria Marinescu îl transmite tuturor celor rămaşi acasă, este dragostea puternică pentru omenire, credinţa nezdruncinată în prietenie, unica armă îimpotriva violenţei, urii, alienării şi distrugerii mediului înconjurător. Uca revine mereu acasă, aducând materiale documentare şi fotografii din călătoriile sale. Ele păstrează nu numai imagini, dar şi emotii pe care ea doreşte să le împărtăşească semenilor săi. |
| EXPEDIŢIILE, PERFORMANŢELE ŞI DISTINCŢIILE PROF. UCA MARINESCU |
1990 - Străbate China şi ajunge până în Tibet. 1991 - 1996 - Călătoreşte în India, Nepal şi Sikkim, descoperă profunzimea filozofiei şi istoriei acestui spaţiu mistic. Deasemenea vizitează ţări ale Europei şi fixează repere ale originii vieţii şi culturii. 1996 - Traversează Canada de la est la vest şi ajunge până în regiunea Yukon la Oceanul Arctic, în ultimele aşezări de eschimoşi. 1996 - Efectuează trasee în Alpi, Pirinei, Munţii Scoţiei şi Munţii Caucaz. 1997 - 1998 - Parcurge drumul străbătut de expediţia Belgica, pentru a comemora "Centenarul Belgica", expediţie în care omul de ştiintă Emil Racoviţă a participat acum un secol, traversând Patagonia şi Ţara de Foc în Antarctica. Uca Marinescu a marcat momentul centenarului prin înmânarea a două plăci comemorative din partea Academiei Române, una la Staţia de Cercetări Ştiinţifice "Almirante Brown" din Antarctica, iar cealaltă la Centrul Antarctic din Punta Arenas - Ţara de Foc. UCA MARINESCU ESTE PRIMA ROMÂNCĂ CE A AJUNS ÎN ANTARCTICA, cea mai rece regiune a lumii. La întoarcere, Uca Marinescu a străbătut locuri ce stau mărturie pentru existenţa unor vechi civilizaţii: Inca - Chile, Bolivia, Peru şi Ecuador. Cu această ocazie îşi realizează visul de a ajunge în insula Paştelui - Rapa Nui. 1999 - traversează singură Africa de la sud la nord, străbate 11 ţări (Africa de Sud, Namibia, Botswana, Malawi, Zimbabwe, Tanzania, Kenia, Sudan, Etiopia, Egipt, Tunisia) şi descoperă unicitatea "leagănului civilizaţiei". 2000 - Parcurge vechile drumuri maritime europene în căutarea vikingilor. Uca explorează peninsula Kola, tărâmul Mării Barentz, Arhipelagul Svalbard cu al său Longyearbyen, Ny Alesund, Barensburg şi insula Moffe. În timpul acestei expediţii visează la calota glaciară. Pe drumul de întoarcere ajunge în fiordul Magdalena, iar apoi îşi continuă drumul în căutarea vikingilor prin fiordurile Norvegiei. Traversând oceanul Uca Marinescu se opreşte în Insulele Shetland şi Faroe. În Islanda studiază specificul insulei, în timp ce în Groenlanda - cea mai mare insulă a planetei - explorează partea de sud în căutarea urmelor lăsate de vikingi. Cu această ocazie escaladează gheţarii, stăpânii acestor locuri. 2000 - PRIMEŞTE DIN PARTEA PREŞEDINTELUI ROMÂNIEI - DIPLOMA DE EXCELENŢĂ. 2000 - PREŞEDINTELE ROMÂNIEI O DECOREAZĂ CU ORDINUL NAŢIONAL "PENTRU MERIT" în grad de CAVALER. 2001 -Noul mileniu înseamnă pentru explorator realizări supreme: La 28 APRILIE; ORELE 13:40 UCA MARINESCU AJUNGE LA POLUL NORD PE SCHIURI: Pentru a reuşi, a fost nevoie să strabată 96 km pe schiuri, vreme de 13 zile, plecând din Siberia. Această expediţie internatională a fost compusă din 11 membri. Punându-şi la încercare propriile limite, Uca Marinescu reuşeşte să fie astfel prima româncă şi singura femeie din grup care obtine acest rezultat de excepţie. Este greu de transpus în cuvinte bucuria de a-şi vedea visele devenite realitate. Unul din cele mai emoţionante momente a fost acela în care a simţit căldura soarelui şi i-a văzut lumina reflectându-se pe gheţari. Drumul spre casă i-a oferit şansa de a studia tundra din peninsula Taimar, comunitatea Dolgana, crescătorii de reni şi Laboratorul de conservare a mamuţilor îngheţaţi din Hatanga în Siberia. 2001 - SFÂRŞITUL ANULUI ŞI AJUNUL CRĂCIUNULUI - 24 DECEMBRIE ORELE 14:00 O GĂSESC LA POLUL SUD DUPĂ 11 ZILE ŞI 120 km DE MERS PE SCHIURI LA -40 DE GARDE CELSIUS ŞI VISCOL. Este o expediţie internaţională compusă din doi americani, un german, si o sudafricană. Condiţiile atmosferice foarte dificile au obligat-o să petreacă 8 zile în cort. În cele din urmă steagul românesc a fost arborat şi la POLUL SUD. Nouă performanţă, o nouă realizare pentru România. UCA MARINESCU ESTE PRIMUL ROMÂN; CEA DE A TREIA FEMEIE DIN LUME ŞI PRIMA CA VÂRSTĂ , CARE AJUNGE LA POLUL NORD ŞI POLUL SUD PE SCHIURI 2002 - ESTE RECOMPENSATĂ DE PREŞEDINTELE ROMÂNIEI CU DECORAŢIA ORDINUL NAŢIONAL „PENTRU MERIT" în grad de ofiter 2003-PRIMEŞTE TITLUL DE FEMEIA ANULUI - Premiu special pentru 2002. 2003 - Pentru rezultate SPORTIVE DE EXCEPŢIE ŞI RECORDURI MONDIALE primeşte TITLUL DE MAESTRĂ EMERITĂ A SPORTULUI 2003 - Uca îşi trece în cartea de vizită şi ultimul continet rămas neexplorat - Australia - Oceania (Tasmania, Papua Noua Guinee, Noua Zeelandă), fiind primul român cu aceasta performanţă. Urcă şi pe cele mai înalte vârfuri ale continentului:
2004 - Atracţia zonelor polare pentru Uca Marinescu este acum Alaska şi comunităţile native din îndepărtata regiune nordică şi nord vestică Barow, Kobuk, Kiana, Kotzebue, Gambei, Little Diomide, Point Hope, Nome şi Arhipelagul Aleutinelor. De asemenea ajunge în masivul Denali - Mc. Kinley şi în masivul Wrangler - St. Elias unde escaladează gheţarii Kennicot şi Ruth. 2005 - Drumul cunoaşterii continuă. Timp de 50 de zile călătoreşte prin Mongolia, Republica Buriata şi Siberia. Cu jeep, călare, pe jos, trăieşte într-o ţară unică alaturi de nomazi. Astfel intră în contact cu populaţiile native; mongoli, cazaci, tsatami, buriaţi şi siberieni. Simte vraja şamanilor - veche religie, a vietii vânătorilor cu vulturi, a crescătorilor de reni. Escaladează în premieră românească în masivul Altai - Tavang Bogd vârfuri de peste 4000 de m acoperite de gheţari veşnici. Ar merita relevat faptul că asemeni tuturor marilor performeri ai României, doamna Uca Maria Marinescu este o excelentă ambasadoare a ţării noastre, fiind primită cu toate onorurile pe meridianele globului. Invitată a Universităţii Windhoec (Namibia), Universitatea Bizerte (Tunisia), Universitatea Pune (India), Universitatea Fairbanks (Alaska), Centrul de Cercetări arctice din Tromso (Norvegia) şi Ny Alesund - (Svalbard), Cetăţean de onoare al oraşelor Punta Arenas (Chile), Bizerte (Tunisia), White Horse (Yukon - Canada). Uca Marinescu este membră a Societatii Române de Geografie, colaborator al Institutului de Cercetări Antropologice al Academiei Române şi colaborator al Muzeului de Ştiinţele Naturii "Grigore Antipa". De asemenea este membră a Asociaţiei Americane de Geografie. La toate aceste acţiuni, doamna Uca Maria Marinescu s-a bucurat de susţinerea misiunilor diplomatice române din ţările respective. Este greu de exprimat în cuvinte bucuria viselor ei devenite realitate. Aventura cunoaşterii şi descoperirii sinelui continuă! |
PROFESOR UCA MARIA MAR1NESCU |
1990 - Traversează China de la est la vest până în Tibet, pentru cunoaşterea culturii şi istoriei zonei - expediţie solitară. |
| PERFORMANŢE |
Tricolorul românesc a însoţit-o pe Uca Marinescu pe: Elbrus - Caucaz, 1991 Kilimandjaro - Tanzania, 1999 Cucerirea Polului Nord pe schiuri, 26 aprilie 2001 Este primul roman care reuşeste această performanţă, este prima femeie ca vârstă şi a treia din lume care ajunge într-un singur an la cei doi Poli ai Pamântului. Mont Biank - prin Elvetia, Italia şi Franta, 2002 Escaladarea gheţarilor din: |