„Efectele crizei economico - financiare. Eficienţă şi solidaritate”

Aula Bibliotecii Centrale Universitare „Carol I"

Cu ocazia vizitei la Bucureşti a domnului Jerzy Buzek - preşedintele Parlamentului European, a fost organizată  în data de
9 iunie 2010 de catre Parlamentul European, Institutul European Roman şi Biblioteca Centrală Universitară „Carol I”, Centrul de Documentare Europeana „Robert Schuman” dezbaterea cu tema „Efectele crizei economico-financiare. Eficienta si solidaritate ”


Dezbaterea a inclus două paneluri. Primul panel a fost moderat de prof. univ. dr. Gabriela Dragan,  director al Institutului European Român şi a avut ca vorbitori pe:
Dl Daniel Dăianu - fost ministru de finanţe, profesor de economie la Şcoala Naţională de Studii Politice
Dl Cătălin Ghinăraru - secretar ştiinţific la Institutul Naţional pentru Cercetări în Domeniul Muncii şi Protecţiei Sociale
Dl Niels Schnecker - consultant financiar

Al doilea panel a fost moderat de prof. univ. dr. Ioan Panzaru, rector al Universităţii din Bucureşti şi a avut ca invitaţi pe dna Roberta Anastase - preşedinta Camerei Deputaţilor şi dl Jerzy Buzek - preşedintele Parlamentului European

Agenda evenimentului

 

 

Dl Niels Schnecker, dna Gabriela Dragan, dl Cătălin Ghinăraru,
dl Daniel Dăianu

 
   
   

 
   
   
dna Roberta Anastase - preşedinta Camerei Deputaţilor Dna Voichita Dragomir - director adjunct al BCU „Carol I”, prof. univ. dr. Ioan Pânzaru - rector al Universitatii Bucuresti
   
  Dna Voichita Dragomir - director adjunct al BCU „Carol I”, dna Roberta Anastase - preşedinta Camerei Deputaţilor
Dna Voichita Dragomir, dna Roberta Anastase, Elena Basescu

dl Jerzy Buzek - preşedintele Parlamentului European


 
   


 
  Dna Roberta Anastase - presedinta Camerei Deputatilor, Dl Jerzy Buzek - presedintele Parlamentului European, Elena Basescu